What what?
Ca să începem luna cu un consum mare din limita de upload, şi să riscăm să nu se vadă iar nicio poză la mijlocul lunii…
Ceva gheiuţ:
În fine, am avut cam multe probleme recent, ceea ce mă îngrijorează, şi citez din nou din jurnalul meu ultra-secret în engleză unde zic că: “.
Nu mai citez, că e pe leptop si nu pot da copy paste.
În fine, ideea e că problemele sunt ceva relativ pe care şi le face adolescentu singur, şi atâta timp cât nu priveşti o situaţie ca pe o problemă, nu este o problemă. Şi tot felul de filozofii din astea.
Nu, nu sunt emo. Chiar dacă e în trend. Nu sunt trv. Nici nu mă deranjează.
Dar sunt şi tristă. Cam des, şi mereu pe ascuns. Ţin minte că odată îi povesteam colegei mele de bancă cum m-a făcut mama să plâng, la care se întoarce Hele şi zice: “Tu ştii să plângi?!” şi a fost foarte drăguţ.
E şi mai trist că încerc să par veselă şi matură şi perfect mulţumită de viaţa mea. Nu-s.
Sunt un copil plângăcios şi ofticos care pune la suflet orice, dar se laudă în sus şi în jos că nu e bine să pui la suflet orice nimic.
Sunt o fetiţă deşteaptă şi realistă care ştie întotdeauna să dea un sfat bun. În acelaşi timp sunt cea mai talentată fetiţă la încălcat propriile sfaturi.
Nu-s prea grozavă. Nici nu mă cred.
Da aş vrea, fir-ar să fie, aş vrea să fiu…
Revenind… A ajuns în sfârşit laptop-ul pe care îl aştept de la ziua mea. Şi Cristina, care până nu demult se credea mare-informaticiană-bună-la-toate, a fost pedepsită de către o, marele stăpân al spaţiului cibernetic şi, după multe “scoate cablu de reţea - bagă cablu de reţea”… Cristinei i se resping toate parolele…
(În afară de Softpedia)
Faza 1: (Raţionala) “Bă am bagat cablu ăla unde trebe?”
Faza 2: (Impulsiva) “La naibaaaaaaa îl omor pe măgaru care mi-a spart parola ÎL O-M-O-R!!!!”
Faza 3: (Negarea) “Ia să dau un restart…”
Şi de aici începe o seară întreagă de “Forgot password?”, făcut id-uri fantomă şi înjurături. A ieşit şi ceva bun din asta: copii, niciodată nu vă reparaţi calculatorul imediat după ce se strică. Drept dovadă acum câteva minute mi-am dat seama că am băgat nu ştiu ce restricţii la Firefox şi de aia îmi blochează parolele. Messul se reinstalează as we speak, deci chiar sper să fie totul bine.
Partea bună - scriu la leptooop!!! Deci am scăpat de maama cu “Ce scrii acolo? Ţi-ai făcut bloog?” şi tata care se roagă de mine să îl las la brigi. Freedom.
Azi iar a folosit profa de română cuvântul “curvă”, a doua oară în 3 zile. Poate avem cu toţii ceva de învăţat din asta.
Sau nu.
Dar messul tot nu merge… Iniţiez faza 1, revin mâine cu chestii mai roz.
În final, ceva close to my heart. ![]()
Este un vers care zice că
Şi se termină în cel mai adorabil mod posibil:
“make nothing without words
and let me be
the one you never hold.”
Make love without words and let me be the one you never forget.
Sweet. ![]()
Tot din ciclul “Cristina se dă mare” prezentăm:
Mi-am luat panou! E nici mare nici mic si plin cu porcărioare printre care:
- orar
- calendar 2007 transformat cu un marker in 2008
- inimioara de la balul CLT
- o schiţă de-a mea
- poze cu: life is short-play naked, pucca, metoyou, oiţă adorabilă
- fundiţă ARAS
- post-it-uri
- et la piece de resitance: leuţul meu galben cu fermoar de la mare - Omar! Pe prietenul lui măgarul de Abdul i l-am dat lui Stivi.
În final, din colecţia “Cristina dă nume la tot ce prinde”, noul nume pe listă: Telefonul meu se numeşte Maxenţiu. Niciodată Max.
8:59 PM
L-am urat din prima clipa cand l-am vazut la TV. Nu stiu daca “urat” nu e prea mult spus, ideea e ca omul acela ma enerva si ma obseda in acelasi timp. Mi se parea cel mai mare idiot si prototipul desavarsit al pedofilului. Mie, la 5-6-7 ani. Chiar aveam cosmaruri cu el. Am visat intr-o noapte ca am fost invitata la “Teo” (sau o emisiune de genul) si era si el acolo. Urmatoarele momente le-am uitat ca de, a trecut ceva vreme, dar punctul culminant nu am sa-l uit niciodata. Deci. Adrian Enache a inceput sa faca misto de mine ca nu am sani. OMFG!!! Aveam 6 ani, ffs, si l-am visat pe Adrian Enache care era pe jos de ras! Episodul asta o sa ma bantuie mereu, nu stiu de ce, stiu ca nu are logica, dar eu continui sa il dispretuiesc pe Adrian Enache. Pentru ca face glume proaste. Pentru ca are un zambet talamb. Si pentru ca, in copilarie, a reusit fara ca macar sa stie sa ma traumatizeze.
Si acum ma stramb cand imi amintesc de zambetul ala.
Imi pare rau, Adrian Enache, tu nu ai nicio vina.
Alte traume nu imi mai amintesc.
Later edit: “Teo si Mircea” asta era emisiunea. Mai stiti? Era cu Teo si Mircea Badea.
E misto cand te miroase un catel pe strada.
E misto cand ti se lipeste limba de inghetata.![]()
E misto cand bate vantul din fata.
Si miroase a vata de zahar.
E misto cand vezi copii in parc.
E misto cand ii vezi pe parintii lor cum se chinuie sa le explice cate ceva fara sa tipe la ei.
Smiley-u asta e misto: ![]()
E misto cand gasesti o inima pe jos.
E misto cand simti un miros cunoscut si nu stii de unde vine.
Sau cand vezi pe cineva cunoscut si nu stii de unde il cunosti.
Sau cand asculti muzica la casti pe strada si te intreaba cineva cat e ceasul. Si ii zambesti si il intrebi “poftim?”.
E misto cand tii pisica in brate si nu e nebuna.
Prea multe chestii misto pe lumea asta. ![]()