Wear A Smile

Dacă te simţi bine în pielea ta te simţi bine oricum/oricând/oriunde.

*doar dacă pielea ta nu e arsă.

Trebuie să foloseşti cremă de plajă întotdeauna.

Niciodată să nu spui niciodată.

*regula nu se aplică la chestiile pe care nu vrei niciodată să le faci.

În concluzie uneori e bine să spui niciodată. Te impulsionează, şi finalul e mai amuzant.

Cele zece porunci de fapt nu sunt zece.

Dacă vrei să nu rămâi singur trebuie să fii cel puţin amabil.

Cine se scoală de dimineaţă probabil o să se culce la loc.

Trebuie să ai grijă de persoanele care ţin la tine, nu neapărat de cele la care ţii tu.

Şi s-a dus o lună de vară…

Mie nu prea mi-a venit să cred, am rămas puţin cam mască. Acum, na… rămâne de văzut dacă acest copil de 4-5 ani va ajunge arhitect sau un şmecheraş care fumează lângă turnul pe care-l desena cu atâta pasiune când era mic.
Oare eu desenam aşa când eram mică?

Păcat că nu am un aparat de ăla care face poze instantaneu. Să-i fi dat şi lui pozele… să le arate la nepoţi.

Vreau să nu mă mai gândesc aşa mult… Vreau să iau totul aşa cum e, şi să nu-mi mai pese că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe. Vreau să fiu eu mereu.

Eu chiar şi când sunt supărată zic că fac bine. Zâmbesc laaaarg şi uit că făceam rău. Şi îmi amintesc când mi-e lumea mai dragă.
De fapt… vreau să nu mai fiu supărată. Deloc. Aş vrea să zâmbesc mereu.
Deja zâmbesc mereu.
Aş vrea să zâmbesc mereu sincer.

Nu zic că acum n-aş fi copil dar… mi-e dor să fiu copil. Adică copil copil, nu copil care gândeşte matur dar se poartă ca un copil pentru că poate.
Vreau să mai vină o dată primăvara, fiindcă n-am simţit cum a trecut.

Mi-e dor de o fetiţă mică, care nu vorbea prea mult.

Mă autodistrug.

Deci melodia 17. Este absolut perfectă. Am râs aşa, în reprize scurte, cât am ascultat-o. Genu ăla de râs… aberant, puţin isteric şi cu privirea în gol. Pentru că fiecare cuvânt mă ducea cu gândul la ceva, ceva minunat, ceva de care îmi amintesc cu plăcere. ceva deosebit, ceva care mă reprezintă.
De fapt melodia e doar o enumerare de cuvinte. La nimereală. Cuvinte care să se lege de şaptişpe ani. And hell, they do.

17 ani bairame timiditate început salivă buze răsuflare noapte albă……

Momentan mi se pare imposibil de învăţat, mai degrabă tocit. Cum naiba să înveţi nişte zeci de cuvinte care nu se leagă între ele…?
Oricum… Sunt sigură că peste maxim o săptămână o să apară un post în care recunosc cu ruşine că am învăţat-o. Sau poate o să uit să scriu, dar asta n-o să însemne că nu l-am învăţat.

suferinţă fotografie rămas-bun disperare hohote de râs poliţie răsărit metrou prietenie plajă foc dragoste putere tinereţe fum iubire amintire val nepăsare luptă orgasm ideal…

Etc.

Poate mai am mulţumiri de făcut… Dar pentru azi e de ajuns. Am vorbit multe cu Oti sâmbătă noaptea la mine pe pervaz, iar partea mea din înţelegere a fost să… dau peştişori. Până acum m-am descurcat binişor.
Am primit mass, mâine avem şedinţă extraordinară CLT . Abia aşteeeeept o să discutăm despre cât de genial au ieşit proiectele şi cât de victime suntem noi consilierii din cauza adulţilor cei răi (de fapt sunt adulte, şi sunt în număr de două).

Eu sunt ba fetiţa cu chibriturile, ba fata de la standul cu limonadă. Depinde de dispoziţie.

Unde a dispărut Louie?! Dumnezeule, vorbim aici despre Louie, despre “Ce faci luuuzăr”, despre bătăuşii şcolii care au mereu 2 nume, despre “-Tată, dar iubeşti maşina noastră! -Şi pe mama ta o iubesc!!! Dar pentru cinci mii…”, despre “La 8 ani fără claxoooon, ce fel de viaţă-i asta?”, cartofii dulci, bunica cu dinţii foarte galbeni şi respiraţia care ar doborî şi un dinozaur, “de fapt, asta ar putea explica şi dispariţia lor”, sau “Un laş moare de o mie de ori, un erou o singură dată”.

Lumea lui Bobby. Unchiul Ted care dă castane, câinele Roger căruia îi e frică de lesă, peştii nu puuut pe sub apă, mergi şi-ţi trece!, camera cu elefant…

Jack Piratul cel Teribil… “-Eşti piraaaat? -Nu, sunt supă la plic. -Ah, ce bine, credeam că eşti pirat!”, “-Suntem pitisii de mentă! -Vreau să trec podul. -Da da’ tre să ne dai seva. Dă-ne sevaaa, dă-ne sevaaa!”, “-Tu eşti paznicul comorii?! Dar nu eşti nici mare, nici fioros. -Mda… am fost… bolnăvior.”, “Şi scârbiiii?”, “Dansul celor 9 văluri… şi şoseta.”

Copiii din ziua de azi nu vor mai avea simţul umorului… Trist…

• 9 oameni adorabili în trupa de dans
• una bucată prezentator tâmpiţel
• vreo 11 fete în trupa de la Hogaş
• vreo 20 de prieteni care să aplaude în primul rând şi cu care să ieşi la o bere după şou

În total… ies mulţi. Da şi seara a fost grozavă. Cât de penibili am fost n-o să ştim niciodată, pentru că toată lumea ne zice că am dansat super… şi chiar încep să cred că de data asta nu ne mint.
Cât de mişto e să simţi că ai făcut ceva ca lumea… Adică, chiar dacă n-a ieşit nici pe departe perfect, ne-am simţit bine. Mă uitam în stânga la Amalia în timp ce dansam şi zâmbea (aşaaa, serios, nu în colţu gurii). Şi eu zâmbeam. Şi nu ca la repetiţiile cu “zâmbiţi, hai, sunteţi la spectacol!” , era pe bune, chiar ne simţeam bine. Pe aceeaşi scenă pe care cei de la Vama s-au simţit bine.

Iar dacă de dimineaţă ţi-a mai ieşit ceva excelent, seara devine cea mai mişto. Jeankeys a fost un succes. Chiar şi cu fonduri în minus. (Ce spuneam de oamenii proşti… ).

Şi aşa am apărut şi la teve.

Una din chestiile ciudate a fost aseară la concert, am mers doar pentru Vama, fiindcă fac o muzică pur şi simplu extraordinară şi vroiam să îi văd şi eu live. Bine de ştiut că nu-s o persoană care se entuziasmează când vede vedete sau ia autografe, mi se pare tâmpit să te agiţi de aiurea. Eu mă entuziasmez pentru muzică şi atât.

OMG, deci am ajuns din vârfu dealului în primul rând, eram la 10 metri de Tudor Chirilă şi îmi plăcea aşaaaaa muuult… Şi mă simţeam bine, cântam şi mă agitam şi… mă simţeam eu bine. Îmi trecuse şi oboseala şi tot. Da nu am înnebunit, e din cauză că oamenii aceia geniali vin să cânte, nu neapărat să ne cânte. Se simt bine pe scenă, se vede, se vede că le place şi te fac să-ţi placă şi mai mult până ajungi să nu mai ştii ce-i cu tine de frumos ce-i.

O bulină mare foarte roşie pentru Vama de la mine fără nr fără nr.
Vă iubesc. Şi o să cumpăr albumul nou, n-o să-l iau de pe reţea! Pentru că aţi cântat frumos la concert, maaare păcat că a fost un public de rahat (în afară de cei din faţă, care primesc a doua bulină roşie).

Totuşi… n-aţi cântat VST.

I googled someone săptămâna asta. Şi aşa am descoperit încă un blog amazing, dar nu-l pun la blogroll, pentru că nu îl pun. Dar e o persoană extraordinară. Cred. Adică scrie extraordinar. Şi gândeşte mai extraordinar. Am zis, cred.

Sorcerel are permis. Bravo Sorcerel.

Aaaa şi azi a fost preselecţia pentru Jeankeys şi a fost cea mai tare chestie lately. A fost o grămadă de lume şi s-au distrat, şi noi ne-am distrat cu ei. Era o echipă care se chema Ficat, da nu cred că i-a lăsat Alina să-şi pună numele ăsta. Nici nu ştiu dacă s-au calificat. Ştiu că primele 3 echipe au fost A I D (cică A Început Dominaţia), Piraţii Jack cel Teribil şi ceva cu Pew Pew (laser, frate). Oricum, au fost adorabili, toţi.

M-am măsurat cu ruleta, am 83-60-90! Da nu m-am gândit să-mi măsor şi înălţimea.

Sunt singură acasă tot weekendul, nu merge telefonul fix şi nici internetul, îi mulţumesc din nou vecinului meu drăguţ şi anonim care are wireless (mulţumesc), au început zilele oraşului şi merg la sală cu Stivi.

Făcusem un indiciu cu poza lui Pinalty între găini, îmi ieşise bestial, dar până la urmă l-am pus pe Ştefan cel Mare ca să nu avem probleme cu presa.

Cam atât pentru azi.

De fapt, o să adaug şi afişul făcut de mine degeaba.

Paaaa, mama, paaaa tata.

Adulţii ăştia…