Trip dowm memory lane? Vineri treişpe.
Când învăţam eu acolo nu era liceu, era şcoală cu clasele unupatru, şi nu erau fitze, era pur şi simplu şcoala mea. Şi mi-a plăcut la nebunie să-mi amintesc de vremurile alea, de cât de mică si urâtă eram şi ce tâmpenii făceam eu pe acolo. Am văzut poze cu mine, m-am întâlnit cu învăţătoarele şi am râs permanent. M-am simţit aşaaaa biiiine, m-am simţit importantă când vedeam chestii făcute de mine pe pereţi.
Şi m-am simţit şi mai importantă când mă pupa toată lumea, chiar şi unii care nu mă mai văzuseră niciodată. M-am simţit şi mai importantă când m-a prezentat prezentatorul ca şi, citez, olimpică cu rezultate deosebite (ăsta a fost momentul când m-am temut că mă confundă) şi când am ţinut discursul meu făcut în minte în 3 minute.
Când eram faţă în faţă cu Lăcătuşu şi s-a uitat sfidător în partea cealaltă m-am ofticat şi am început să cred că mă simt prea importantă.
All in all, am savurat experienţa, că oricum e most likely ultima oară când dau pe acolo. Mi-a plăcut.
