Mi-e dor.
Mi-e dor să am păr lung. Lung şi creţ şi foarte puţin roşcat, ceva mai blonduţ vara.
Mi-e dor să desenez, mi-e dor să perd vremea pe bănci şi pe pervaze şi să desenez.
Mi-e dor să am păr lung şi creţ şi să-l prind la spate cu un creion când vreau să desenez. Şi cu celălalt creion să desenez. Creionul meu moale, mic, ros, roz pentru desenat.
Nu zic că acum aş avea griji dar… mi-e dor să n-am griji.
Mi-e dor să desenez, mi-e dor să perd vremea pe bănci şi pe pervaze şi să desenez.
Mi-e dor să am păr lung şi creţ şi să-l prind la spate cu un creion când vreau să desenez. Şi cu celălalt creion să desenez. Creionul meu moale, mic, ros, roz pentru desenat.
Nu zic că acum aş avea griji dar… mi-e dor să n-am griji.
Vreau să nu mă mai gândesc aşa mult… Vreau să iau totul aşa cum e, şi să nu-mi mai pese că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe. Vreau să fiu eu mereu.
Eu chiar şi când sunt supărată zic că fac bine. Zâmbesc laaaarg şi uit că făceam rău. Şi îmi amintesc când mi-e lumea mai dragă.
De fapt… vreau să nu mai fiu supărată. Deloc. Aş vrea să zâmbesc mereu.
Deja zâmbesc mereu.
Aş vrea să zâmbesc mereu sincer.
Nu zic că acum n-aş fi copil dar… mi-e dor să fiu copil. Adică copil copil, nu copil care gândeşte matur dar se poartă ca un copil pentru că poate.
Vreau să mai vină o dată primăvara, fiindcă n-am simţit cum a trecut.
Mi-e dor de o fetiţă mică, care nu vorbea prea mult.
Mă autodistrug. 
