Wear A Smile

O zi oarecare poate fi plină vârf de semnificaţii, trebuie doar să gândeşti în afara cutiei. Aşa am ajuns ca azi, 31 august, poate dintr-o coincidenţă, poate nu, să fac mici nimicuri care să înlocuiască, măcar simbolic, ceea ce n-am reuşit să fac vara asta. Am mâncat, într-un final, fiţoşele (da, se scrie cu ţ nu cu tz) cu topping de ciocolată albă (yum!), mi-am făcut singură cafea cu puţină scorţişoară şi am auzit pe stradă un băiat şi o fată care fredonau Vama Veche.

Revenind la lucrurile simple… Da, a fost de neuitat momentul când m-am calificat la naţională şi nu puteam să sun pe nimeni să-mi vărs bucuria pentru că telefonul era descărcat ca de obicei (still miss it, though). Dar memorabil a fost mai degrabă în microbuz, când chicoteam şi un beţiv mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus “nu mai plânge, o să treacă, toţi avem necazuri”. Şi da, am simţit o plăcere de nedescris când mi-am dat seama că mi-am realizat toate obiectivele propuse pentru clasa a 10-a din carneţelul meu. Dar tot mai bine mi-a fost când am găsit printre cutii dedicaţiile colegilor din clasa a 8-a…
Am dat azi în my documents peste 5 melodii foarte frumoase, şi nu ştiu de la cine le-aş putea avea. De aici a pornit toată nebunia.

Am descoperit azi că-mi place cuvântul zori. Zori zori zori zori!!

Vara e gata, cel puţin calendaristic, şi nu am făcut nici jumătate din lucrurile pe care, se pare, ar fi trebuit să le trec în carneţel. Dar am aşa un sentiment plăcut, poate pentru că începe un nou anotimp, poate pentru că sunt solidară cu multe persoane care încă n-au ieşit din starea se vară, sau poate că iar mă schimb. În orice caz, copil rămân, iar voi puneţi mâna şi vă bucuraţi de nimicurile din fiecare zi! Nu cu astea rămâneţi. Dar nu contează.

E gata şi vara…

Mâine e o zi care merită sărbătorită…

Gata, mi-a ajuns!! Tocmai am avut un moment de regăsire interioară şi enervare maximă, la vestea că toată lumea a mers aseară la o petrecere la care plănuiam să merg, şi am renunţat din… lene. Zilele astea au fos un maraton de Friends, net, mess şi, mai nou, Sims 2 (). Apogeul - ieri: 15 ore de Sims (nu, nu 27 cum am scris înainte, am adunat foarte prost da’ na, e încă vacanţă). Declinul - azi, 8 jumate. Când am spus adio vieţii în pijama şi mi-am reluat acivitatea. Cum termin postul ăsta fac o listă (ah, ştiu, trebuie să fiu mai spontană…) cu chestiile pe care vreau să le fac până începe şcoala. Aştept şcoala. Într-un fel. Oricum luna august e gata, deci, cum ziceam mai devreme vorbind pe mess, revelaţia mea s-a potrivit cu calendarul.

Mi-era dor de Sims. Cu toate expansion-urile. Foarte amuzant, Chis Cruise e blog writer. Şi mai amuzant, am 4 copii şi 4 căţei, cei mai mici pe nume Ăla şi Piuca. Imaginaţie zburdalnică, da. Iar acum mă joc cu o babă cu 12 pisici. Se pare că va trebui să aştepte. Mi-a trecut lenea, nu o vreau înapoi, mulţumesc. M-am întors, bine v-am găsit.

Aflu ceva nou despre pisica mea în fiecare zi. Am motive să cred că e cea mai ciudată pisică din lume, dacă nu luăm în considerare desenele animate. Şi mulţi care au văzut-o îmi pot confirma.

1. Pisica mea are peste 30 de nume, dintre care aproximativ 10 sunt folosite frecvent. Multe din ele sunt alese de prieteni. Prieteni cu o imaginaţie bolnavă, din păcate.
Pe lângă uzualele Pisi, Pusi, Iubita şi Pamela (cu derivatele Pam, Pami, Pameluca), în buletin mai apar: Frăsănicka (ce spuneam de prieteni deranjaţi), Animalferoce, Sabina, Axwell, Papagal, Muchacha, Sombrero, Motănica, Pufulete, Dexter, Fitzoshica (apropo, face Fitzoshica în Piatra, yay!), Papi, Aloha, Bombonel, Pufarina, Firutza, Chocolate, Şniţi, Mihai (!) sau Mark Knight. Ah, şi, mai nou, Pivka …
Fişierul pisi.txt e încă deschis la sugestii.

2. Pisica mea are tendinţe emo. Poate trebuia să-mi dau seama încă de pe vremea când se juca cu firul de la placa de păr, dar oricum totul a fost clar când s-a aruncat de la balcon. Şi acum că e în călduri plânge la toate colţurile. Lame.

3. SENZAŢIONAL: Pisica mea fumează!
Blame the deranged parents for this one. Mai exact tata care i-a dat o ţigară pe post de jucărie. Ce fel de părinte face asta? Ei bine, vă anunţ că de atunci, Pamela fură una-două ţigări pe zi de pe masa din bucătărie. Cu toate că preferă Viceroy Light, a fost destul de încântată când tata a adus un pachet de Winston Blue acasă. Ah, şi pozele de pe pachete… o lasă rece, deja e mult prea târziu pentru ea.

4. Pisica mea se antrenează pentru jocurile olimpice din 2012. Pentru asta, de vină e tot tata, cu plăcerea lui diabolică de a pune animalul la diferite aparate imaginare din care se remarcă inelele şi, desigur, calul cu mânere.

5. Pisica mea e armă albă. Da, în timp ce tata executa un remarcabil număr la bârnă, m-a zgâriat brutal cu pisica. Huo!

6. Pisica mea se tehnologizează în somn. Doarme pe imprimantă, doarme pe laptop în timp ce scriu la el şi, mai ales, doarme în geanta lui Toni.

Mai multe despre Pamela pisica minune cu altă ocazie. Acum sunt prea nerăbdătoare să termin şi sezonul 5 din Friends, din care mai am jumătate. Prima jumătate am văzut-o aseară, până pe la vreo 3 noaptea. I’m a friends-a-holic.
 

Nu se poate numi coffee house, când de fapt e pizzerie şi cafeaua (bunuţă, de altfel) mi-a fos adusă în pahar. Dar eu, stând singură la o masă de unde văd centrul oraşului, bându-mi cafeaua de dimineaţă cu un laptop în faţă… da, e destul ca să mă facă să mă simt ca-ntr-un film american. Lipseşte decorul de Starbucks şi ţigara de Carrie Bradshaw, dar… merge.
Acum îmi dau seama cât de mult duc lipsa unei cafenele cozy şi drăguţă, cu o canapea mare în mijloc, ca în Friends. Tot ce s-ar fi asemănat vreun pic cu asta la noi în oraş e deja plin de fitze…

Aveam multe de zis… Dar nu merge cu starea.

Vreo 5 zile am suferit cumplit. Cum spuneam, m-a tras curentul, dar mi-a tras-o aşa rău, că n-am putut să vorbesc sau să înghit fără o durere horror, ca să nu mai vorbesc de ochii lipiţi în fiecare dimineaţă (da ştiu yuck). Azi, la ora 3, mi-a trecut. Brusc. Cineva acolo sus mă iubeşte din nou.
Propoziţia asta ar fi cu adevărat hilară dacă vecinul meu misterios deţinător de wireless nesecurizat ar sta la etajul 5.
Dacă nu, ei bine, e doar încă un motiv să cred că God is quite fond of me. Pentru că, tot azi, pe la 6, am realizat că am net pe leptop. Horoscopul nu l-am citit, dar sunt sigură că era ceva foarte similar cu “Aries - absolutely fabulous day!” Furtuna de afară nu se pune.

În altă ordine de idei, mi-a ajuns cu comentariile anonime. Don’t get me wrong, ador faptul că cineva chiar apreciază ce scriu eu aici. Dar mi-a ajuns cu leneşii care nu-şi scriu numele (cineva o să se simtă ), şi dacă tot mă pricep la setat… chestii. Modesta din mine over and out.

Ştiam de-o vreme că ai mei complotează împotriva mea, acum am şi dovada. Ai mei părinţi şi-au permis luxul să-mi redenumească mâţa! De parcă n-avea şi-aşa destule nume (poate o să împărtăşesc lista cu voi într-o zi). Şi în loc să-i dea un nume adevărat, ca… Jane Austen, tata îi zice Piuca. Care se scrie Pivka şi e de fapt un râu din Slovenia! Care se întâmplă să fi săpat cea mai extraordinară peşteră, în fine. Şi lui tata i-a plăcut cum pronunţa ghida franţuzoaică Piuca.
Vai, apropo, remember the first time Pam a fost în călduri? Ne vom referi la acea perioadă ca şi “pubertate” de acum încolo. N-am mai auzit un animal să urle aşa tare…

În rest, bine, sănătoasă din nou şi gata de luptă. Reason for hating blog.com #63: au scos butonul de unlink, îmi ia o veşnicie să bag şi eu un smiley.
A voastră proaspătă brunetă de-adevăratelea, 

P.S.: A se citi “ieri” în loc de azi, n-am observat cât e ceasul.

August e luna pentru lene. August e adevărata vacanţă de vară, când te simţi cu adevărat obosit, nu după un an de muncă, ci după două luni de vară intensivă. Dacă mai pui şi gândul că peste puţine sâptămâni se termină, ei bine atunci motivaţie! Motivaţie către lene, lene absolută. August e starea de lehamite pe care o iubim cu toţii.
Nu-mi amintesc vreun august activ. De fapt, nici nu-mi amintesc prea multe augusturi, nici prea multe vacanţe, ci doar acele evenimente care probabil o să rămână încă mult timp în minte. Din punctul ăsta de vedere, vara e magică.

N-am mai dat nici pe blog, nici în cafenele. Doar e august. În schimb, am fost în vacanţă cu părinţii, am văzut 4 sezoane din Friends şi acum sunt în pauză pentru că vecinul meu drăguţ iar nu şi-a plătit netul, am mai văzut South Park şi Prison Break, am citit Numele trandafirului şi nişte Agatha Christie, am desenat cel mai professional desk şi m-a tras curentul în săptămâna de bunici.
Pentru mine, august e partea aia a verii când intru în panică deoarece, citez, “unde naiba mi s-a dus vacanţa??”, dar, în mod paradoxal, pierd cel mai mult timp făcând… nimic. Dulcele nimic de august.

Alarmă, trece vara!!! Mai sunt 2 săptămâni, doar două, care totuşi promit să fie cele mai bune so far. În Piatra Neamţ nu a mai plouat de ceva vreme, şi abia azi am văzut primii nori serioşi de când m-am întors. Care parcă s-au evaporat până să ies eu de la duş. Zilele astea sunt o consolare pentru vara mohorâtă, ploioasă şi mincinoasă de până acum. Şi, dacă îmi permiteţi, cred că au venit special pentru mine. Because I needed them.

No sun no fun, şi e pe bune. Profitaţi de zilele astea. Nu amânaţi nimic, nu renunţaţi la nimic şi trăiţi clipa. În fine, cine o să reuşească să facă asta să mă anunţe . Şi da, poate căldura asta e insuportabilă, şi da, şi eu fierbeam la foc mic de dimineaţă. Dar, oameni buni, trece vara!!! Şi vacanţa se duce şi ea.

Uneori simt nevoia să vorbesc cu un străin. Să dau peste cineva pe stradă, să mergem la o cafea şi să vorbim nimicuri. Să ne întâlnim periodic să ne punem la curent cu nimicurile. Să-i zic cât de alintată a devenit acum Pamela după 13 zile de stat singură acasă. Şi cum ne gândeam eu şi tata într-o seară că Pam dă vreun mega party. Şi despre tipul din Ljubljana care stătea lungit pe marginea unu pod, desculţ şi cu ţigara în gură. Trăgea din ţigara aia cu o sete că puteai să scrii un roman despre ce era în mintea lui. Părea aşa liber…

Mi se pare detensionant să vorbeşti cu un străin, să nu te judece, să nu-ţi pese, să-ţi dea un sfat cu adevărat sincer. Sau prin scrisori! Ăsta deja e vis… Primul lucru pe care-l faci când ajungi acasă, verifici cutia poştală. Şi sentimentul acela de lumea-e-a-mea când vezi acolo ceva pentru tine, cu numele tău, al tău, pe plic. Adică, la naiba, eu mă entuziasmez la maxim când primesc extrasul de cont.

Sau ca în filmul de la care a pornit toată nebunia, cu Meg Ryan. Prin mailuri! You’ve Got Mail. Să vorbeşti nimicuri pe mail, cu un străin complet. Nu mess, mess câh.

Da, m-am întors, m-am simţit bine, m-am reabilitat. Dar tot am ceva pe suflet, şi încă vreau să uit de tot. O să-mi treacă. Da, o să fie bine.

Mda… n-am rezistat. Sunt în Puspokladany, copii (da, sunt şi nişte accente pe acolo), Ungaria. E un ştrand de fapt, dar e super, natură, căsuţe, 6 piscine, apă termală, apă normală, gulaş şi… pam pam, wireless. Cel mai minunat lucru e că am fost aici şi anul trecut, tot pe vremea asta, în aceeaşi căsuţă, serviţi de acelaşi chelner tinerel, brunet cu ochi albaştri… La fel ca anul trecut, nimeni nu vorbeşte engleză. Ah, şi erau nişte români lângă mine acum juma de oră, şi ştiau ungureşte, dar eu eram prea extaziată că am net ca să-i rog să traducă “Vă rog, vă pot folosi priza şi o masă, ca să nu mă mai iradiez de la leptop?”. În fine, e OK şi pe şezlong.

Ah, ce bine e în vacanţă, în vecii vecilor n-am crezut că va fi aşaaaa biiine… Saună în maşină (de ce, de ce prind mereu colţul unde bate soarele?!), înot şi plajă după amiază, şi doza zilnică recomandată de net seara. Pur şi simplu uiţi de tot, nu mai ai telefon care să bâzâie, nici chestii familiare să-ţi amintească de viaţa ta monotonă sau de ce tâmpenii ai mai făcut recent.
Da, am făcut o mare tâmpenie. Mai bine zis am rezolvat un lucru… iminent pot să zic, în cel mai tâmpit mod posibil. M-am panicat, ce naiba, oricum trecuse destul timp de când n-am mai distrus ceva. Şi totuşi, îmi e bine. Cineva m-a făcut aseară, mai mult sau mai puţin neaşteptat, să râd până nu mai pot să-mi fac faţa la loc. A fost tare bine.

Fac baie, sudoku şi prostii, şi în mintea mea e o mare varză. Dar am câteva zile să think this over (and over and over) şi să mă întorc brand new, cu conştiinţa… pregătită să zicem, că împacată n-are cum să fie, cu poze, amintiri frumoase, bronzată şi, hopefully, brunetă. Live blogging is fun.