Redecorating
Am desenat. Nu îndeajuns cât s-o mulţumesc pe mama, dar frumos, suficient de rapid şi cu creion HB. Şi asta m-a motivat spre o fericire desăvârşită toată săptămâna. Or was it the other thing…?
Ceea ce voi nu ştiţi este că atunci când îmi ies desenele mă simt deşteaptă, în sensul că I can do anything, şi asta e starea de spirit în care eu, cel puţin, dau randament maxim. Am ratat barajul, so what. Dacă pe moment m-am simţit ca ultima ratată, îmi dau seama acum că… oricum prefer să merg la Bacău mâine, mi-e prea dor de prof şi de un teu drept. Şi după vreo lună jumate de vacanţă, am ales să uit complet de durerile de spate din cauza scaunelor mult prea departe de masă, uit şi de zilele blestemate când nu ne lasă să plecăm până nu e gata sfera din cub în axonometrie sau când murim de foame şi din bucătărie vine miros de ardei copţi.
Iar dacă până acum a fost joacă, încep chestiile cu adevărat importante. De fapt, au început de ceva vreme, teoretic, dar eu mă comport din ce în ce mai mult ca elevul în sesiune şi fac orice altceva în afară de lucruri utile. M-am înscris la Cambridge, p’ăsta n-am voie să-l pic. Imediat după urmează şcoala de şoferi. Tot mai multe desene. Atestate. Bac. Admiteri!!
Mă fac mare şi nu-mi place. Mi-aş concentra toată energia pozitivă de zilele astea spre un program intensiv de redecorare. Mi-aş redecora viaţa. Aş scoate examenele de după colţ, aş da spre reciclare toaaate dubiile şi preconcepţiile din noptieră şi aş face loc pentru nişte pile serioase la Mincu. După colţ o să pun multe mici nimicuri ale vieţii luate la ofertă de la Kaufland, şi în noptieră o să-i bag pe toţi oamenii care mă deranjează cu simpla prezenţă. Şi la noptieră cheie. Pe părinţi i-aş izola fonic în debara, pentru că asta-i datoria mea de copil, să mă plâng de părinţi, şi aş dărâma doi pereţi ca să fac loc pentru tooot ce vreau să fac şi nu fac: de la poze, la balet. Şi în toate semnele de întrebare de pe rafturi o să pun câte-o prăjitură cu răvaş.
Cine-a zis că-ţi trebuie studii pentru asta??
La concert nu veniţi?

succes la cambridge. eu l-am dat cu cateva zile inaintea bacului si nu prea am invatat, dar l-am luat. si era proficiency. sil-am luat cu b.succes;))
Esti cam tare tu :> Bravo!!
Felicitari Andrei.. Mult succes si tie Chis.. Si sincere aprecieri organizatorilor acestui concert..
Nu am citit decat “Redecorating” , dar este suficient ca sa-mi dau seama ca te afli undeva , foarte sus , pe scara valorica a generatiei tale. Nu are rost sa-ti faci griji , esti foarte talentata, nu stiu in cate domenii, oricum in cel literar promiti mult. Inteleg ca te pasioneaza arhitectura si vrei sa dai la “Mincu”, deci “vizezi ” foarte sus, ceea ce e absolut normal. Eu am intrat de doua ori din prima la “Mincu” , deci pot spune ca sunt expert, am intrat cand am avut chef. O sa ma intrebi de ce a trebuit sa intru si a doua oara… Simplu, m-am indragostit chiar din anul I de viitoarea mea sotie, si am lasat-o mai moale cu facultatea. Acum suntem o familie de arhitecti , in plus , fiica mai mare tocmai a terminat …Arhitectura, iar cea mica e in anul I la …. Arhitectura si in anul II la Peisagistica . Ea a picat prima oara la arh. din cauza emotiilor , desenul ei a fost de nerecunoscut . Deci , sfat : controleaza-ti emotiile , majoritatea copiilor dau doar 70 % din ce pot , la examen. Cu pilele … nu - ti face probleme ,pentru ca sunt foarte greu de pus , si sunt foarte putine , fata de ce se intampla la alte facultati. Cred ca maximum 10 - 15 oameni intra cu pile , ceea ce e nesemnificativ. Pot sa-ti spun ca acum doi ani au picat la arh. vreo trei copii de profesori din facultate … OK ? Bine , au intrat apoi la urbanism si la finalul studiilor ori vor fi inscrisi din mers in anul 5 la arhitectura, ori li se va da drept de semnatura pentru constructii cu nr.limitat de niveluri. Deci, calm , concentrare , e locul tau acolo si trebuie doar sa ti-l iei in primire, nimeni nu ti-l poate contesta .
Mister Nick, o fetita din Piatra Neamt te iubeste.
Mersi de aprecieri si de sfaturi, si pentru ca mi-ai facut ziua mai frumoasa. De fapt, cred ca toata luna.