Wear A Smile

De săptămâni întregi folosesc o poveste ca să-mi reîncarc bateriile. Poveste pe care, în momente de maximă euforie, o zic şi la alţii. Poveste care mă face să dansez în drum spre casă. Da, în centru. Şi să reascult melodii vechi de care mă plictisisem în aşa hal că începuseră să mă irite. Şi să iubesc totul în jurul meu. Şi să zâmbesc absent în momentele cele mai nepotrivite. Ca şi cum aş fi îndrăgostită, ceea ce, zic eu, nu sunt.
I admit it, I’ve got an imaginary friend. More or less. Am ajuns astfel să iubesc fecare zi a săptămânii doar pentru acele momente magice din mintea mea. Şi să iubesc şi mai mult weekendurile, pentru că îmi dau noi idei pentru evoluţia poveştii. Ce pot să spun? Naşpa de voi că n-aveţi poveste cum am eu.