Aş vrea să fiu…
Să vând flori la colţ de bloc în Bucureşti unui tânăr romantic şi puţin confuz. Să-i leg nişte bujori imenşi cu panglică albă pentru prietena lui şi să-i dau şi două bomboane de ciocolată, pentru că mereu au efect la mine. Şi peste 4-5 luni să vină la mine la tarabă şi să-mi spună că se căsătoresc. Şi să rămânem prieteni, şi când o să fiu o legumă bătrână în spital, să-mi aducă bujori imenşi într-o sticlă de plastic tăiată de la jumătate.
Sau să vând trandafiri de toate culorile sub Turnul Eiffel, ca-n filmele vechi. Cu o pălărie mare şi un coş plin cu flori, şi pe fundal o melodie franţuzească din anii 50, cu acordeon. Să spun tuturor bonjour, iar ei să nu se poată abţine să cumpere un trandafir de la mine. La copii, bătrâni şi şomeri, oricum, i-aş da gratis.
Dar cred că cel mai mult mi-ar plăcea să vând flori într-un oraş mare ca New York, undeva într-un parc, de unde oricine se plimbă să poată să-şi cumpere o floare. Sau, să-i cumpere cuiva o floare, când acel cineva se salută cu o prietenă, şi să i-o dea când se întoarce. Aş fi vânzătoare de flori doar ca să pot avea aşa un episod în faţa mea zi de zi.
