Wear A Smile

Ei, şi dacă tot am scăpat temporar de povara numită mess, să povestim dim vacanţă!

N-a fost escapada departe de lumea reală în care eu, ca în fiecare excursie cu părinţii, plănuiesc să-mi fac ordinea anuală în gânduri. Niciodată nu este. În schimb, a fost un alt prilej inedit pentru daydreaming intens, obicei de care tot zic că o să scap. Deşi încep să cred că e mai probabil să-mi las unghiile să crească decât să renunţ la inventat tot felul de poveşti fantastice cu persoane transformate în super-eroi fără defecte, cu mine în frunte.

La ce am visat? Ei bine, în maşină am ales deja răsuflata viaţă de facultate, pe care am trăit-o de atâtea ori şi în atâtea variante în mintea mea că parcă şi-a pierdut tot farmecul. Highlight: am condus, am trecut de 120 la oră şi am trecut şi vama, unde vameşul tinerel şi-a bătut subtil joc de mine, gen “ce cauţi fetiţo la volan spre Ungaria? Cum te-a lăsat tati?”. :))

În Ungaria, la aquapark, am visat cum, peste puţini ani, mă voi întoarce cu colegii mei viitori mari arhitecţi care vor compensa pentru plictiseala actuală cu părinţii. A, şi visam la bronzul minunat cu care o să mă întorc, vis spulberat de ploaia ce a urmat. Noroc de magazinele din Debrecen.

Ajungând în Polonia, visele mele au devenit şi mai imposibile. Întâmplarea a făcut să ne cazăm într-un cămin studenţesc care pe timp de vară e hotel. De aici şi până la “Cristina studentă în Cracovia” n-a mai fost mult. Aşadar, în cele 3 zile jumătate în care am stat în Cracovia, am oscilat între studentă străină şi turistă tânără şi visătoare, roluri pe care le-am devorat pur şi simplu, ignorând total cei doi părinţi de lângă mine.

Prinde tare bine o ieşire într-o capitală europeană, alta decât Bucureşti. Oricât de snob ar suna unora. Polonia seamănă foarte mult cu România, chiar şi moneda lor e comparabilă cu leul. Şi Cracovia e foarte frumoasă. Nu uimeşte prin istorie ca Budapesta sau Viena, şi nici prin vreun farmec personal şi inconfundabil (vezi Pariiisul, Londra, Barcelona…). Şi totuşi te farmecă prin centrul istoric, mai mic ca în alte oraşe, însă la fel de frumos. Şi trecând la chestii practice, te surprind într-un mod plăcut oamenii. Atât de diverşi, şi totuşi toţi veseli, dispuşi să te ajute sau pur şi simplu să-ţi zâmbească dacă te-ai izbit în ei în timp ce te holbai la o vitrină. Şi atât de bine îmbrăcaţi. Cele 3 fete chicioase pe care le-am văzut ieşeau total din peisaj. Când la noi… păi… le vezi la fiecare trecere de pietoni, cu poşeta de lac agăţată de mâna în erecţie. Parcă erau din România. Ah… ce urât am zis.

Aşa am mai adăugat un oraş pe lista oraşelor pe care o să le vizitez în anii următori, fără părinţi. Criză adolescentină? Poate. Dar dacă o să mă transforme într-o călătoare, e mai mult decât binevenită.